În țările dezvoltate, finanțarea studiilor universitare este de cele mai multe ori asigurată de credite specializate.

Un student care este admis la o facultate bună va primi cu siguranță un credit pentru că banca mizează pe viitorul lui și pe câștigurile pe care le va avea ulterior. Practic, banca știe că un specialist bun va avea un salariu pe măsura educației primite, așa că rambursarea banilor nu va fi o problemă. În multe state europene, aceste credite sunt garantate sau subvenționate de stat și au costuri destul de mici.

Din păcate, aceste produse nu există la noi în țară. Prestigiul unei diplome de absolvent din România este redus și universitățile produc licențiați pe bandă rulantă. Mulți dintre ei au o pregătire precară și nu vor lucra niciodată în domeniul respectiv, așa că băncile nu pot risca să parieze pe viitorul lor. Studenții de la noi au doar câteva soluții: să obțină o bursă de merit, să muncească în timpul școlii pentru a se susține singuri sau să fie finanțați în totalitate de părinți.

Primele două opțiuni sunt foarte greu de realizat. Doar cei mai buni dintre studenți primesc bursă dar valoarea acesteia este oricum prea mică pentru a acoperi toate cheltuielile. Un job în timpul facultății distrage studentul de la studii și nu poate fi decât un part-time plătit destul de prost. În cazul ideal, salariul este suficient pentru acoperirea unor costuri minimale ale studiilor dar nu și pentru a face față unor cazuri neprevăzute, caz în care unica soluție rămâne un credit doar cu buletinul.

În majoritatea cazurilor, părinții sunt cei care suportă toate cheltuielile. Când trebuie să începi să economisești pentru copilul tău? Răspunsul este simplu: cât mai devreme posibil, începând chiar de la naștere.

Studiile superioare nu garantează succesul în viață al copilului dar sunt un element esențial al unei cariere reușite. Cu cât ai mai mulți bani puși deoparte, cu atât vei putea să-i asiguri o educație mai bună și să-l înscrii la o universitate mai prestigioasă. Este bine să ai o sumă de rezervă pe lângă costurile normale, pentru că studenții au diverse oportunități utile dar foarte costisitoare. Nu-ți dorești să ceri un credit rapid de fiecare dată când copilul tău este invitat la un stagiu de pregătire în străinătate, de exemplu.

Ai la dispoziție mai multe metode de a strânge bani pentru educația copilului. Poți să faci un cont de economisire, să investești într-un fond mutual sau pur și simplu să acumulezi o sumă cash în lei sau valută.

Majoritatea băncilor îți pun la dispoziție și produse de economisire dedicate în acest scop. Poți alege un plan financiar flexibil, prin care contribui cu o sumă fixă direct din contul curent o dată pe lună sau cu ce frecvență dorești. Poți seta și o componentă de investiție cu un grad de risc la alegere, pentru a multiplica banii în timp. Dacă vrei să fii 100% sigur de educația copilului, un contract de asigurare garantează faptul că el va primi la maturitate suma totală, chiar dacă tu pățești ceva până atunci.